În loc de prefaţă

Locul unde te-ai născut şi crescut, locul unde omul şi-a petrecut "amintirile din copilărie", respectiv anii tinereţii, sau chiar toată viaţa, este locul cel mai frumos şi iubit din lume, de care te leagă acel ceva. Este liantul deosebit al cugetărilor şi aducerilor aminte că porţi un nume şi un prenume, că eşti legat de un loc de naştere - comună, sat, oraş - pe care trebuie să-l cinsteşti prin fapte, demnitate, muncă şi onoare, astfel încât cetăţenii satului, comunei să spună la o întâlnire în grup, aievea sau într-un alt loc, "este de la noi din sat", "este un băiat harnic", "este de-al nostru".

Ne sunt dragi aceste cuvinte şi nu avem dreptul să le uităm.

Nu este cinste şi onoare mai mare decât aceea de a face tot ce poţi prin a-ţi preţui satul, comuna ori oraşul în care te-ai născut. Cea mai de preţ recunoştinţă este să-i pomeneşti oricând numele, chiar şi atunci când de unele momente te leagă lucruri mai puţin bune, îmbucurătoare inimii. Dar de satul meu Telcişor, comuna mea Telciu, mă leagă numai lucruri frumoase, deşi am avut o copilărie mai grea şi mai puţin fericită faţă de alţi copii, rămas fiind orfan de tată, la vârsta când nu împlinisem nici un an.

De aceea fără să mă laud, cu modestie spun că am avut de mă luptat cu viaţa, pentru a învinge greutăţile inerente, cărora sunt supuse aproape toate fiinţele umane. Pentru mine ele au fost, însă mult mai mari şi multe.

Cel mai de preţ cadou pe care-l poţi face satului tău, comunei tale, în afară de a-i pomeni numele, este să scrii o lucrare despre ea, oamenii ei, să-i dăruieşti o operă, să cutezi a-i ridica o clădire în plus, să-ţi ajuţi consătenii pentru a progresa, a-i stimula printr-un îndemn, sfat, vorbă bună, ori ajutor concret.

Pentru mine, ca unul ce de la vârsta de 15 ani am plecat din comună, cea mai de preţ recunoştinţă, am crezut de cuviinţă că este să-i scriu o mică monografie - care să aibă şi ea rostul ei.

Când am plecat la drum, chiar mi-am pus întrebarea: "Eu m-am născut în anul 1950! Dar comuna mea ce an de naştere, de atestare scrisă, de întemeiere are"" Şi a trebuit să umblu mult, să iscodesc multe lucrări şi surse de arhivă, izvoare să aflu acest lucru. Sunt convins că azi, dacă aş merge în comună şi aş întreba o sută de oameni (de telceni), cu greu cred că aş găsi câţiva care să-mi spună ceva concret despre istoria comunei, trecutul ei. Este adevărat că fiecare om deţine date şi fapte importante, dar nu stăpâneşte sursele ştiinţifice de documentare şi relatare.

Iată aşadar omule menirea ta. Caută, vezi, studiază şi memorează, notează de unde vii, cine eşti, care ţi-e menirea" Iată aşadar, copilule, care te-ai născut şi te naşti la Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, sau în oricare altă comună a mândrei noastre ţări şi scumpe mame - România - că trebuie tot timpul să ai şi obligaţia să consolidezi ceea ce urmaşii ne-au lăsat, pentru a spune lumii întregi că suntem români, din viaţa lui Traian şi Decebal, că suntem aici de mii şi mii de ani, din totdeauna, că suntem aici din vremuri imemoriale cum spune Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, suntem cei mai vechi locuitori ai acestor străbune şi frumoase meleaguri.

Am simţit nevoia că am o înaltă obligaţie morală şi cea mai pioasă recunoştinţă să-i fac comunei Telciu - unde m-am născut - o mică carte, care poate fi îmbogăţită cu sute şi mii de pagini, în obiectivitatea şi perenitatea timpului ce va urma.

Având în vedere că drumul pe care l-am deschis nu este bătătorit, asfaltat, ci cu lumini puţine, îmi cer scuze dacă nu voi cuprinde toate evenimentele şi poate unele date (ani) nu corespund în totalitate cu realitatea istorică, cu lucrurile şi faptele care s-au petrecut şi întâmplat, deşi am deschis de multe ori uşile la Arhivele din Bistriţa şi Cluj-Napoca. Eu cred că istoria, mama învăţăturii, cartea de căpătâi a unui neam se îmbogăţeşte necontenit cu noi date şi fapte, independent de voinţa noastră.

Ideea scrierii monografiei Telciu a plecat de la două lucruri: întâi am simţit-o ca o datorie morală faţă de comună, faţă de oamenii ei, care mi-au deschis drumul spre împlinire şi afirmare ca ofiţer al Armatei României, şi în al doilea rând de la studiul unei lucrări a lui Valeriu Şotropa, respectiv "Districtul grăniceresc năsăudean", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975, pagina 36, în care sunt pomenite mai multe comune din judeţul nostru (Bistriţa- Năsăud) - care au monografii întocmite. Am rămas surprins că a noastră comună Telciu, o comună mare nu figurează, deşi auzisem că ar exista o asemenea monografie. Am căutat-o la toate sursele respective - dar nici o licărire concretă de adevăr, în afară de "Monografia şcoalelor din comuna Telciu" scrisă de Aurel Groze în 1931, în posesia căreia am intrat după vreo 2-3 ani de investigaţii. Mi-a fost pusă la dispoziţie de dl. prof. univ. dr. Sever Groze prin 1985, drept pentru care-i mulţumesc şi pe această cale.

Iată aşadar, dragi fii ai Telciului, factori de conducere (director, primar, profesor etc.), tineri, obligaţia noastră de a face ceva pentru comună, întrucât putem să ne mândrim că avem o comună foarte frumoasă, al cărui nume prin oamenii ei poate să strălucească şi mai puternic pe linia afirmării, a ridicării unui număr şi mai mare de oameni cu care să ne mândrim cu toţii şi fiecare în parte.

Această modestă lucrare o consider ca un semn de respect faţă de locul unde m-am născut, faţă de părinţii mei plecaţi demult la cele veşnice şi oamenii dragi ai comunei mele, învăţătorii şi profesorii, cetăţeni simpli şi oamenii de rând, cărora le-o dedic din toată inima.

Ca autor şi coordonator principal al acestei lucrări, deosebit de complexe, doresc să fac şapte precizări:

  1. Începând cu anul 1983 am început să adun documente despre comuna Telciu. Am realizat două volume (manuscris); volumul I în 1987, a 169 de pagini şi volumul II în 1993, a 100 de pagini, ambele completate cu scheme, fotografii şi schiţe.
  2. Acestei lucrări nu îndrăznesc să-i spun "monografie", care este un termen foarte pretenţios din punct de vedere ştiinţific, ci "repere monografice", întrucât sunt perioade unde documentele de arhivă sunt puţine, lipsesc sau nu am reuşit să le depistez până în prezent.
  3. Informez cititorul că am făcut multe cercetări şi investigaţii la Arhivele Naţionale Judeţene din Bistriţa şi Cluj-Napoca, agăţându-mă de orice informaţie utilă. De aceea am considerat să le redau luminii, fără a face prea multe comentarii sau argumentări.
  4. Am început să revăd lucrarea în luna ianuarie 2004, la sugestia domnilor Vasile Puica (primar) şi Dumitru Peter (viceprimar) din Telciu, în ideea de a o redacta într-o primă formă, urmând ca apoi s-o îmbunătăţim.
  5. Deoarece o monografie de acest gen este foarte pretenţioasă, am restructurat conţinutul şi cuprinsul ei în raport de documentele găsite, fără a avea pretenţia că am rezolvat toate problemele şi regulile de ordin ştiinţific ce definesc o monografie istorică, care este "cea mai grea şi complicată temă" pentru orice istoric.
  6. Am făcut trei ieşiri în teren, în 2004 la faţa locului, în comună pentru a confrunta unele date, culegând şi multe aspecte de istorie orală de la fiii satului. De un real folos în această documentare mi-au fost domnii Vasile Puica, şi mai ales, Dumitru Peter, preoţii din localitatea Telciu, preotul Nicolae Târgoveţ din Bichigiu, domnul Ioan Pop din Bichigiu şi un număr de peste 150 persoane cu care am luat contact.

    Nu-i pomenesc aici, deoarece o bună parte sunt incluşi în carte ca sprijinitori direcţi şi oameni de suflet.

  7. Am inclus şi un capitol, intitulat "Confesiuni. Varia Historica" spre a înţelege mai bine tinerii clipele trăite de cei în vârstă, sau cu mai multă experienţă. De asemenea, un capitol intitulat "Dicţionar" la care am fost ajutat de cei al căror nume este înscris în acest capitol, fapt pentru care le mulţumesc. Având în vedere că am găsit şi date de arhivă deosebite, în partea a doua a lucrării am stabilit un grupaj de "documente de arhivă - anexe" pentru ca cititorul să aibă o imagine istorică mai completă şi bogată despre frumoasa noastră comună Telciu din judeţul Bistriţa-Năsăud.

Autorul aduce respectuose mulţumiri tuturor celor ce ne-au fost părtaşi în această incursiune istorică, de loc uşoară. Cuvinte de respect şi mulţumire domnilor arhivişti şi cercetători Adrian Onofreiu de la D.J.A.N. Bistriţa-Năsăud şi Vasile Lechinţan de la D.J.A.N. Cluj, directorilor de la D.J.A.N. Cluj, dr. Ioan Drăgan şi Ioan Scripcariuc - D.J.A.N. Suceava.

VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Autorul