REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARĂ

Emis de: 
PRIMĂRIA COMUNEI TELCIU

CAP.I.DISPOZIŢII GENERALE

Administraţia publică locală în unităţile administrativ-teritoriale, se întemeiază pe principiile : autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.

Autonomia locală este administrativă şi se execută numai în cadrul legii.

Autonomia locală priveşte organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale şi reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a rezolva şi de a gestiona, în nume propriu, şi sub responsabilitatea lor, o parte a treburilor publice, în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă.

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală, sunt : consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primării, ca autorităţi executive.

Consiliul local şi primarul funcţionează ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă problemele publice ale comunei, în condiţiile prevăzute de lege.

Art.1.-Prevederile Regulamentului de ordine interioară (R.O.I.) sunt obligatorii pentru :

  • întregul personal angajat al Primăriei comunei Telciu, indiferent de durata contractului de muncă şi funcţia pe care o deţine;
  • persoanele angajate şi ale altor unităţi, fie cu contract de prestări servicii, fie pentru prestarea unor lucrări de investiţii, întreţinere, verificări, controale, etc. pe toată durata cât îşi desfăşoară activitatea în incinta Primăriei comunei Telciu;
  • elevii şi studenţii aflaţi în practică;

Art.2.-Cunoaşterea prevederilor R.O.I. este obligatorie pentru toate categoriile de personal menţionate la art.1. şi se realizează astfel :

  • a)-prin intermediul şefilor de servicii/birouri, prin prelucrare cu toţi subordonaţii; aceştia vor semna de luare la cunoştinţă, iar tabelele cu semnături vor fi depuse la primar.
  • b)-pentru personalul nou angajat prelucrarea R.O.I. se va face de către primar, cu semnătura celui care face instruirea şi cea de luare la cunoştinţă a celui instruit;
  • c)-pentru personalul din afară, menţionat la art.1., alin.2, prelucrarea se va face de şeful serviciului/biroului/compartimentului unde se desfăşoară activitatea respectivă.

Art.3.-Angajarea personalului şi încheierea contractului individual de muncă se face în funcţie de nevoile Primăriei comunei Telciu, pe durată determinată sau nedeterminată, în cadrul legislaţiei în vigoare.
La angajarea sau în cadrul raporturilor de muncă nu se fac discriminări pe criterii politice, etnice, confesionale, de vârstă, sex, stare materială, etc. şi se va utiliza criteriul competenţei.

Art.4.-Atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui compartiment sunt cuprinse în Regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu al Primăriei comunei Telciu, aprobat prin Hotărârea Consiliului local Telciu, iar atribuţiile angajaţilor sunt cele din fişa postului.

CAP.II.TIMPUL DE LUCRU

Art.5.-Durata timpului de lucru este de 40 ore săptămânal, cu următorul program zilnic :

  • luni-joi, între orele 8 00-16,00;
  • vineri, între orele 8 00-14,30, (pauză între 12,00-12,30 prin rotaţie)

până la schimbarea orei oficiale când programul va fi :

  • luni-joi, între orele 08,00-16,30;
  • vineri, între orele 08,00-14,00.

Pentru secretar şi :

  • sâmbătă, între orele 10,00-12,00;
  • duminică, între orele 13,00-15,00.

Toate derogările de la programul de lucru, stabilit prin prezentul regulament, se aprobă de primar.
În timpul programului de lucru tot personalul Primăriei comunei Telciu va purta ecuson şi va avea asupra lui legitimaţie de serviciu.

Art.6.-Legitimaţiile de serviciu pierdute sau deteriorate vor fi înlocuite de altele, după ce persoanele în cauză vor publica în presa locală anularea acestora. Legitimaţiile de serviciu se eliberează prin grija biroului financiar-contabil şi administrativ.

Art.7.-Prezentarea la serviciu se face până la ora 8 00 şi se consemnează prin semnarea Condicii de prezenţă. Persoanele care semnează condica după ora 7,45 sunt considerate întârziate.

Art.8.-Situaţia prezentei se va comunica zilnic, la ora 7,45, prin grija secretarului, primarului comunei. Foile colective de prezenţă se vor întocmi pe baza condicii de prezenţă, lunar, de contabil, şi vor fi semnate de cei în drept. De exactitatea celor înscrise în foile colective de prezenţă, răspund cei ce le întocmesc şi vor fi periodic verificate de primar.

Art.9.-Deplasările în interes de serviciu se fac pe baza ordinelor de deplasare, semnate de primar sau viceprimar, care vor fi înregistrate şi decontate conform legii.
Deplasările în comună în interes de serviciu, se vor face în baza programului de lucru al fiecărui compartiment, aprobat de primar şi afişat la loc vizibil, dar cu anunţarea prealabilă a tematicii şi scopului deplasării. Obligatoriu, zilnic, fiecare compartiment va avea un timp din cadrul programului, afectat pentru relaţiile cu publicul.

Art.10.-Plecarea de la locul de muncă în interes personal este admisă numai de primar, se înregistrează într-un registru special şi se completează ora de ieşire şi revenire.

Art.11.-Efectuarea orelor suplimentare de către orice categorie de personal, este posibilă, în cazuri bine justificate, la solicitarea primarului (viceprimarului).
Evidenţa orelor suplimentare se vor face într-un registru special de către primar (viceprimar).

Art.12.-Salariaţii care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaus săptămânal, ori în alte zile, în care, potrivit legii nu se lucrează, au dreptul la compensare cu timpul liber corespunzător, în următoarele 60 zile. Dacă munca astfel prestată nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza fără a depăşi 120 ore/an. În cazuri deosebite, se poate aproba efectuarea orelor suplimentare peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 ore/an.

CAP.III.DREPTURI ALE SALARIAŢILOR

Art.13.-Serviciul financiar-contabil va comunica în scris, la finele anului, drepturile de concediu ale fiecărui angajat pentru anul următor.
Programarea concediilor de odihnă se face la sfârşitul anului de către primar, în funcţie de opţiunile salariaţilor, în mod eşalonat astfel încât să nu perturbe buna desfăşurare a activităţii. Programarea anuală a concediilor de odihnă va fi vizată de către primar.

Art.14.-Salariaţii vor prezenta cererile de concediu spre aprobare primarului, urmând să opereze zilele de concediu de odihnă aprobate în evidenţele de personal şi documentele de salarizare de către contabil – respectiv secretar.

Art.15.­-Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an calendaristic, conform planificării, integral sau parţial. Concediul de odihnă poate fi fracţionat la cererea salariatului, cu condiţia ca una din fracţiuni să fie de cel puţin 15 zile lucrătoare.

Art.16.-Pentru situaţii deosebite, temeinic justificate, atunci când un salariat nu poate efectua concediul de odihnă legal aferent anului respectiv până la finele acestuia, cu aprobarea primarului, concediul de odihnă poate fi compensat în bani, în condiţiile legii.

Art.17.-Înafara concediului de odihnă, salariaţii Primăriei comunei Telciu, mai pot beneficia, la cerere, de concediu fără plată sau pentru studii, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Art.18.-Salariaţii care din motive de boală nu se prezintă la serviciu, vor anunţa primarul, în cursul zilei, în cel mult 3 ore, urmând să depună certificatul medical până la sfârşitul lunii, care va comunica situaţia serviciului financiar-contabil. In cazul de boală, în care nu se anunţă primarul în cel mult o zi se consideră zile nemotivate.

Art.19.-Dacă este necesar, salariaţii Primăriei comunei Telciu, pot fi rechemaţi din concediu, de primar, zilele de concediu neefectuate fiind reprogramate pentru o dată ulterioară.
Plecarea în concediu de odihnă şi respectiv rechemarea din concediu, se vor face în baza dispoziţiei primarului.

CAP.IV.DISPOZIŢII FINALE

Art.20.-Pontarea incorectă sau neglijentă, care conduce la greşeli în evidenţele de pontaj, se consideră abatere, urmând a se lua măsuri de sancţionare în consecinţă.
Netransmiterea de către cei răspunzători a prezentei, pontajelor, programărilor în concediu de odihnă, etc. la orele şi datele stabilite, cu date reale, celor în drept, se consideră neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Art.21.-Personalul care se prezintă la serviciu după ora începerii programului de muncă, cât şi cei care semnează condica după ora 8,00, se consideră întârziaţi, urmând a se proceda astfel :

  • pentru o întârziere de până la 60 minute, se dă salariatului un avertisment,
  • pentru două întârzieri consecutive, se va diminua salariul cu 5% pentru luna în cauză;
  • pentru mai multe întârzieri, se vor aplica sancţiunile prevăzute la art.100, Codul Muncii.

Art.22. Prezentarea la serviciu sub influenţa alcoolului, introducerea de băuturi alcoolice în unitate sau facilitarea introducerii acestora, precum şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul serviciului, atât la locul de muncă cât şi înafară, se vor considera abateri grave şi se sancţionează cu desfacerea contractului de muncă.

Art.23.-Propunerile de sancţionare, inclusiv cele de desfacerea contractului de muncă, pentru abateri de orice fel, se fac de către conducătorii direcţi sau ierarhic superiori, în limitele competenţelor acordate de primar, în maxim 3 zile de la comiterea abaterii.

Art.24.-Nerespectarea dispoziţiilor Regulamentului de ordine interioară, atrage după sine sancţiuni disciplinare.

***

PREZENTUL REGULAMENT INTRĂ ÎN VIGOARE DE LA DATA DE 01 august 2004, ODATĂ CU APROBAREA LUI DE CĂTRE PRIMAR ŞI CU INSTRUCTAJUL GENERAL FĂCUT DE ACESTA, CU TOŢI SALARIAŢII.

Telciu, 29.07.2004

AtaşamentMărime
Reg ordine interioara 2004.pdf64.79 KB