Cine mai cântă pe Valea lui Stan?

Pe la începutul anilor 70, într-o dimineaţă de primăvară tânără am primit la redacţie un plic cu poezii aparţinând lui George Roş, de meserie electrician... M-au uimit poeziile lui, ba chiar mi-am manifestat neîncrederea faţă de aparţinător, fiindcă erau versuri de o frumuseţe neobişnuită. Am vrut să-l cunosc pe autor, să-mi depăşesc întrebările nerostite şi într-o dimineaţă, fastă, pe care n-am s-o uit niciodată, m-am dus pe Valea lui Stan, acasă la Poet şi acolo, după ce ne-am cunoscut, ne-am câştigat încrederea reciprocă, am aflat că peste drum era casa Valeriei Peter Predescu şi aşa am cunoscut-o pe cea care astăzi devine o amintire.

Vestea dispariţiei sale a lovit urât şi nemeritat, îndemnându-mă să caut printre cărţile mele şi una aparţinând Valeriei, dar n-am găsit-o, fiindcă aşa suntem noi, neatenţi, superficiali şi atunci când sora vitregă a vieţii, moartea, vine pe neaşteptate începem să căutăm, să ne clădim amintiri despre viitor.

Plecarea Valeriei, îngreunată de griji adunate, de nopţi de nesomn, parcă a îndulcit-o o recentă emisiune, la o televiziune, unde Valeria a cântat cu sufletul pricesne, ea întotdeauna a cântat cu sufletul şi oamenii Ardealului au iubit-o pentru sinceritatea ei totală, neobişnuită în lumea asta. Iarăşi suntem mai săraci cu un cântec, dar el o să ne răsune în fântâna inimii aidoma biografiei unei ciocârlii în căutarea cerului senin.

Rămas bun, Valeria, cu toţii ne vom întoarce odată Acasă!